Zâmbim împreună. Servicii stomatologice pentru adulți și copii.

Related Posts

Albirea dentară profesională și ce trebuie să știi despre aceasta

Când vine vorba de albirea dinților, de multe ori e dificil de luat o decizie pentru simplul motiv că părerile sunt atât de împărțite. Acest lucru se întâmplă, desigur, dacă încerci să îți găsești informațiile de specialitate în cercul de prieteni sau cunoștințe.

În cele ce urmează, îți voi prezenta punctual câteva aspecte legate de această procedură, din punctul de vedere al medicului stomatolog.

Albirea dentară — totul începe cu o vizită la cabinetul stomatologic

Ca de obicei, când vine vorba de orice intervenție asupra dinților, solicită în primul rând sfatul medicului stomatolog. În cadrul consultației, vei afla dacă poți beneficia de un tratament de albire dentară, în funcție de natura discolorațiilor (modificărilor inestetice ale culorii) dentare. Există situații când simpla albire nu poate fi eficientă în modificarea culorii dinților tăi, iar medicul stomatolog este cel mai în măsură să identifice aceste situații particulare.

Ce tipuri de albire dentară există?

Atunci când te gândești la albirea dentară, discutăm de două tipuri: internă și externă. Primul, albirea internă, poate fi aplicat dinților devitali (cu nervul scos sau care prezintă o serie de boli cu efect de modificare a culorii). Aceștia, în timp, au tendința să își schimbe la culoare spre cenușiu-gălbui. Însă, prin aplicarea gelurilor de albire în interiorul coronei dentare afectate, se poate obține o nuanță mai plăcută din punct de vedere estetic. Totuși, de reținut este faptul că această metodă se folosește cu precauție! De multe ori, dinții respectivi prezintă și un grad mare de distrucție (în cazul dinților cu nervul scos), iar albirea îi poate fragiliza suplimentar, existând riscul de fractură. Din acest motiv, pentru îmbunătățirea aspectului acestor dinți și protejarea lor, se preferă realizarea unor coroane de înveliș din materiale dentare fizionomice.

Atunci când este posibil totuși de aplicat aceasta metodă la dinții devitali, rezultatele pot fi exact așa cum ți le-ai dorit:

Cea mai utilizată metodă de albire realizată în cabinetul stomatologic este cea externă. Aceasta presupune aplicarea unor geluri speciale cu efect de albire într-un timp relativ scurt. În acest caz, albirea dentară profesională se adresează tuturor dinților vitali, vizibili atunci când vorbim, râdem sau doar zâmbim. Gelurile aplicate pe suprafața dinților sunt special concepute în acest scop și exclud posibilitatea afectării dinților. Pentru amplificarea efectului de albire și îmbunătățirea rezistenței în timp a acestuia, utilizarea gelurilor poate fi asociată cu expunerea la laser sau la lămpi cu lumină led albastră.

Se spune că o imagine poate valora cât 1000 de cuvinte. Așa că lăsăm pozele de mai jos să vorbească despre rezultatele pe care le poți obține:

8 sfaturi de reținut despre albirea dentară profesională

Acum că am definit care sunt cele două tipuri de albire dentară, poate deja te gândești să soliciți un tratament de la medicul tău stomatolog. Iar dacă pui preț deosebit pe aspectul estetic al dinților tăi, atunci îți recomand să citești și următoarele sfaturi de mai jos:

  1. Albirea dentară profesională poate fi indicată doar după vârsta de 18 ani;
  2. Albirea dentară este o procedură cosmetică, ce trebuie repetată la intervale de timp pentru a-și păstra efectele;
  3. Obiceiurile alimentare ale pacienților influențează direct durata efectului de albire. Fumatul, consumul frecvent de cafea, ceaiuri, vin roșu, fructe intens colorate (mure, afine etc.) și alte alimente colorate vor face ca în timp dinții să revină la o nuanță mai închisă. Din acest motiv, este recomandată evitarea acestora;
  4. Pastele de dinți din comerț „cu efect de albire” au rezultate limitate în modificarea nuanței dinților. De cele mai multe ori, rezultatul este insesizabil. În schimb, aceste paste de dinți pot fi folosite însă cu succes pentru întreținerea albirii dentare profesionale;
  5. Pentru a menține timp cât mai îndelungat efectul albirii dentare, se pot face periaje dentare cu bicarbonat de sodiu, odată pe saptămână;
  6. Detartrajul este o intervenție periodică absolut necesară, de curățare a dinților, și poate avea un oarecare efect de „luminare” a dinților, dar nu poate înlocui procedura de albire dentară;
  7. În urma realizării albirii dentare profesionale, poate apărea o ușoară sensibilitate a dinților. Din acest motiv, după terminarea tratamentului, pacienților li se vor aplica geluri speciale, cu efect de desensibilizare, acestea putând fi folosite și acasă, pâna la dispariția completă a simptomelor;
  8. Albirea dentară, corect realizată, nu afectează calitatea smalțului dentar.

Sper ca aceste informații să îți ofere mai multă claritate și să te ajute să apelezi cu încredere la expertiza medicului tău stomatolog!